Pe ce rută au plecat primii oameni din Africa. Când s-a întâmplat, descoperirea care schimbă totul
Teoria acceptată până acum este că primii oameni care au plecat din Africa către alte continente au urmat o rută ce a traversat Marea Roșie, în perioadele în care nivelul acesteia era mai scăzut. După aceea, Homo sapiens s-au răspândit și spre Europa, Asia și mai departe. Dar un studiu recent răstoarnă această teorie, arătând că drumul urmat de aceștia a fost cu totul altul.
Când au plecat primii oameni din Africa
Oamenii moderni au evoluat pe continentul african acum 200.000 – 300.000 de ani și au migrat de pe continent în mai multe etape, într-o perioadă plasată între 71.000 -129.000 de ani în urmă, pentru a popula Asia și apoi Europa.
Până acum, se considera că, atunci când nivelul mării era scăzut, aceștia au călătorit din Cornul Africii – o regiune ce cuprinde Etiopia, Somalia, Djibouti și Eritrea până în sud-vestul Arabiei – prin Marea Roșie. Dar un studiu recent arată că ruta urmată de primii oameni plecați din Africa ar fi fost cu totul alta.
Citește și: A fost identificată o nouă specie de oameni. Când au trăit, cum se schimbă istoria evoluției umane
La ora actuală, Depresiunea Iordanului sau Marele Rift siro-african, de la est de Mediterana, este un teritoriu arid, sterp, denivelat, pe care cu greu te-ai încumeta să-l străbați pe jos. Dar, conform cercetărilor recente, pe aici au ales primii oameni să plece către alte continente.
Ce rută au folosit
„Actualele medii dure din Levant și Arabia sunt regiunile cheie prin care membrii speciei Homo sapiens și nu numai, au trecut atunci când au părăsit Africa, îndreptându-se către Eurasia”, a spus arheologul Michael Petraglia, de la Universitatea Griffith din Australia.
În mod istoric, Levantul se referă, în linii mari, la regiunea din estul Mării Mediterane, ce corespunde oarecum cu teritoriile de acum ale Israelului, Iordaniei, Libanului, Siriei, în acest termen fiind, uneori, inclusă și zona Anatoliei. Săpăturile din Depresiunea Iordanului au scos la iveală unelte de mână îngropate în sedimentele unor râuri acum secate.
Citește și: Oamenii încă sunt în evoluție: cercetătorii au descoperit 155 de noi gene
Cu ajutorul tehnicilor de datare prin luminescență, echipa de cercetători de la Universitatea Shantou din China, condusă de geocronologul Mahmoud Abbas, a stabilit că acestea au o vechime de 84.000 de ani, conform studiului publicat în Science Advances.
Cercetări anterioare descoperiseră, de asemenea, urme de picioare, artefacte și fosile umane în peșterile din aceeași zonă. Dar actualele săpături arheologice au indicat și existența unui cu totul alt peisaj ce exista la acea vreme.
Descoperirea care schimbă drumul făcut de primii oameni în afara Africii
Straturile de nisip și pietriș erau întrerupte de bogate sedimente de materie organică și noroi ce conțineau resturi de rădăcini vegetale, lucru ce sugerează o vegetație luxuriantă, specifică unei savane.
„Mai degrabă decât un deșert arid, suprafața înverzită a savanelor ar fi oferit resurse mult mai bogate pentru oameni, pentru ca aceștia să supraviețuiască pe parcursul călătoriei lor în afara Africii, către sud-estul Asiei și mai departe”, a explicat Abbas.
„Zona Levantului a acționat ca un coridor umed pentru primii oameni care au părăsit Africa, iar acum se demonstrează că acest lucru este valabil și pentru Valea Iordanului”, a adăugat el.
Homo sapiens, dar și alte specii de oameni existente la acea vreme, s-au răspândit din Africa spre Eurasia în mai multe etape, dar nu toate încercările de părăsire a continentului african s-au încheiat cu succes.
Citește și: Când ne-am transformat în ființe umane, de fapt. Ce ne-a diferențiat de alte specii de hominini
Dar cel puțin câteva, ce au avut loc într-o perioadă de acum 79.000 – 121.000 de ani, au urmat ruta prin Depresiunea Iordanului și au devenit, cel mai probabil, strămoșii oamenilor de azi care trăiesc în genele lor cu o moștenire europeană și africană.